Rap Tronic

Raptronic Process Engineering – De la concept la implementarea unei noi linii de aditivi

RAP Team 30/09/2021

Recent, unul dintre clienții noștri ne-a solicitat dezvoltarea și implementarea unei noi linii de aditivi pentru industria chimică, pornind din faza de concept, la executarea echipamentelor până la punerea sa în funcțiune.

Pe lângă dezvoltarea unei soluții tehnice complexe pentru un produs aflat încă în faza de cercetare, provocarea pe care am întâmpinat-o în cadrul proiectului a constat în instalarea echipamentelor în incinta fabricii, fără a afecta capacitatea de producție.

După analizarea situației, a fost elaborat un plan de management al riscurilor cu soluțiile posibile în eventualitatea producerii efectelor acestora. Deși startul a venit cu o serie de provocări legate de dezvoltarea noilor produse, datorită experienței și a cunoștințelor tehnice ale echipei de proiect, dar și datorită comunicării structurate, gestionarea riscurilor a fost făcută cu ușurință.

Scopul echipei noastre a fost compus din descărcarea și poziționarea echipamentelor și execuția conexiunilor de țeavă între echipamente și către linia de producție existentă. Echipamentele principale au fost alcătuite din patru silozuri de 65 mc, trei reactoare de 30 mc, stații de descărcare manuală, două stații de descărcare Big Bag, un chiller de 300kW, un sistem de balotare, o utilitate de 120 kW și trasee de țeavă de inox 316L, de aproximativ 1400 m.

Proiectul a fost realizat în baza unui timing extrem de flexibil, în contextual unei situații globale extrem de dinamice. Instalarea echipamentelor s-a realizat în două etape: Întâi au fost montate cele patru silozuri și a fost realizată conexiunea acestora cu procesul existent, iar mai apoi, a fost instalată noua linie de aditivi și noul sistem de manipulare a ingredientelor.

Flexibilitatea și timpul de reacție al echipei de proiect, față de modificările frecvente apărute în cadrul proiectului, au contribuit la succesul acestuia. Proiectul a fost finalizat la termen, în condiții de maximă securitate și calitate, astfel încât echipa de proiect a fost felicitată atât de către client, cât și de colaboratorii implicați.